Hippocrate din Cos, cel mai vestit medic al Greciei antice, considerat "Părintele Medicinei", s-a născut în jurul anului 460 î.Chr. pe insula Cos (Arhipelagul insulelor Sporade) şi a murit către anul 370 î.Chr. în localitatea Larissa din Tessalia. Numele lui este legat de Jurământul lui Hippocrate, un adevărat codice moral al unui medic în exercitarea profesiunii sale, jurământ prestat şi în zlele noastre în multe universităţi de absolvenţii facultăţilor de medicină. Născut într-o familie ce aparţinea cultului lui Esculap (gr. Asclepios), zeul grec al medicinei, Hippocrate învaţă medicina sacerdotală şi anatomia de la tatăl său, Heraclide. Părăseşte insula sa natală şi cutreieră ţinuturile Greciei antice, Tracia, Tessalia şi Macedonia ca medic itinerant, dobândind o solidă reputaţie ca practician. În jurul anului 420 î.Chr. se întoarce la Cos, unde fondează o şcoală pentru viitori medici. Mai târziu va înfiinţa o altă şcoală în Tessalia, unde îşi va sfârşi zilele la Larissa către anul 370 î.Chr.
Jurământul lui Hippocrate este un jurământ atribuit lui Hippocrate, care cuprinde îndatoririle morale ale unui medic în exercitarea profesiunii sale. Principiile acestui jurământ sunt şi astăzi valabile. Absolvenţii facultăţilor de medicină prestează la sfârşitul studiului jurământul lui Hippocrat.
Varianta originală a Jurământului
“Jur pe Apollo medicul, pe Esculap, pe Higea şi Panacea şi pe toţi zeii şi zeiţele, pe care îi iau ca martori, că voi îndeplini acest jurământ şi poruncile lui, pe cât mă ajută forţele şi raţiunea:
Să respect pe cel care m-a învăţat această artă la fel ca pe propriii mei părinţi, să împart cu el cele ce-mi aparţin şi să am grijă de el la nevoie; să-i consider pe descendenţii lui ca fraţi şi să-i învăţ această artă, dacă ei o doresc, fără obligaţii şi fără a fi plătit.
Să transmit mai departe învăţăturile acestei arte fiilor mei, fiilor maestrului meu şi numai acelor discipoli care au jurat după obiceiul medicilor, şi nimănui altuia.
Atât cât mă ajută forţele şi raţiunea, prescripţiunile mele să fie făcute numai spre folosul şi buna stare a bolnavilor, să-i feresc de orice daună sau violenţă.
Nu voi prescrie niciodată o substanţă cu efecte mortale, chiar dacă mi se cere, şi nici nu voi da vreun sfat în această privinţă. Tot aşa nu voi da unei femei un remediu avortiv.
Sacră şi curată îmi voi păstra arta şi îmi voi conduce viaţa.
Nu voi opera piatra din băşică, ci voi lăsa această operaţie celor care fac această meserie.
În orice casă voi intra, o voi face numai spre folosul şi bunăstarea bolnavilor, mă voi ţine departe de orice acţiune dăunătoare şi de contacte intime cu femei sau bărbaţi, cu oameni liberi sau sclavi.
Orice voi vedea sau voi auzi în timpul unui tratament voi păstra în secret, pentru că aici tăcerea este o datorie.
Dacă voi respecta acest jurământ şi nu îl voi călca, viaţa şi arta mea să se bucure de renume şi respect din partea tuturor oamenilor; dacă îl voi trăda devenind sperjur, atunci contrariul.”
Varianta modernă a Jurământului,
(aşa cum a fost ea adoptată de Asociaţia Medicală Mondială în cadrul Declaraţiei de la Geneva - 1975)
Odată admis printre membrii profesiunii de medic:
-Mă angajez solemn să-mi consacru viaţa în slujba umanităţii;
-Voi păstra profesorilor mei respectul şi recunoştinţa care le sunt datorate;
-Voi exercita profesiunea cu conştiinţă şi demnitate;
-Sănătatea pacienţilor va fi pentru mine obligaţie sacră;
-Voi păstra secretele încredinţate de pacienţi chiar şi după decesul acestora;
-Voi menţine prin toate mijloacele onoarea şi nobila tradiţie a profesiunii de medic;
-Colegii mei vor fi fraţii mei;
-Nu voi îngădui să se interpună între datoria mea şi pacient consideraţii de naţionalitate, rasă, religie, partid sau stare socială;
-Voi păstra respectul deplin pentru viaţa umană de la începuturile sale chiar sub ameninţare şi nu voi utiliza cunoştinţele mele medicale contrar legilor umanităţii.
Fac acest jurământ în mod solemn, liber, pe onoare
